Împreună în luna martie

Ziua de 9 Martie a constituit pentru membrii Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău prilejul fericit de a se reîntâlni în cadrul unor activităţi desfăşurate cu sprijinul Asociaţiei Kinetoterapeuţilor Bacău, asociaţie al cărei preşedinte este dl lector-kinetoterapeut drd. Viorel Miron.

Cursul organizat de cele două asociaţii, „Profilaxia şi întreţinerea corporală a copiilor şi adulţilor“ a demonstrat celor prezenţi că sănătatea sufletului şi trupului se menţine prin mişcarea care nu ar trebui să lipsească din programul nostru  zilnic. Domnul profesor a demonstrat cursanţilor atât teoretic cât şi practic că mişcarea creează treptat o atitudine pozitivă asupra vieţii, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi oxigenarea sa, ajută la scăderea în greutate, eliberează şi reduce stresul, întăreşte musculatura, construieşte un corp frumos, creşte nivelul de energie al organismului, întăreşte sistemul osos şi reduce riscul osteoporozei, menţine în formă funcţiile mentale şi fizice.

Şi dacă sănătatea se menţine prin mişcare, iar sănătatea înseamnă frumuseţe, întâlnirea a continuat prin a aduce un omagiu celei care este simbolul frumuseţii şi care se află la începutul tuturor lucrurilor măreţe: femeia.

Muzica, voia bună şi frumoasele-aduceri aminte au fost ingredientele principale în reuşita serii şi a întregii activităţi.

Mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire şi le urăm o primăvară cu vise devenite realitate!

Prof. pt. înv. primar, Mihaela Vespan, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun“, Bacău

***

Într-o perioadă în care alergăm disperaţi să prindem timpul, ţi se pare puţin nefiresc să te mai înscrii şi la cursuri de perfecţionare.

Am privit cu nelinişte programul de lucru, care îmi scurta weekend-ul mult dorit, dar cu bucurie văzând tema abordată,  „Profilaxia şi întreţinerea corporala a copiilor şi adulţilor“.

Domnul lector a reuşit cu profesionalism şi mult umor să ne facă să depăşim amorţeala dată de ploaia de afară şi să ne dinamizeze atât de mult încât dansul şi voia bună să ţină până la 3 dimineaţa.

Am descoperit cu plăcere că dincolo de faţada dată de statutul de cadru didactic  suntem sociabili, nonconformişti şi fără inhibiţii. Avem nevoie de astfel de momente în care să ne cunoaştem mai bine  şi să fim mai uniţi, căci astăzi, parcă mai mult ca niciodată, reuşesc toţi să ne dezbine.

Felicit organizatorii şi le doresc energia necesară de a ne mobiliza şi în alte activităţi asemănătoare.

                                                          Prof. pt. înv. primar, Andra Scutaru, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare“, Bacău

***

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: