Arhivă Categorii:r AIJBc

Donaţi 2% din impozit către AIJBc

Mulţumim tuturor celor care au redirecţionat 2% din impozit către Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Bacău în anul trecut. Banii primiţi vor fi folosiţi pentru sprijinirea unor activităţi ale asociaţiei, în folosul membrilor acesteia şi al copiilor din şcolile judeţului.

Vă rugăm să sprijiniţi şi în anul acesta activitatea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău, donând după 1 ianuarie 2013 cei 2% din impozitul pe venit.

Dacă aveţi venituri numai din salariu, descărcaţi şi completaţi cu datele dumneavoastră formularul 230 în format .doc sau în format .pdf.

Dacă aveţi şi altfel de venituri descărcaţi şi completaţi formularul 200.

Depuneţi formularul completat la administraţia financiară de care aparţineţi. Vă mulţumim.

DE REŢINUT:

Banii nu vi se vor reţine din salariu, ci vor fi redirijaţi din impozitul pe care vi-l ia statul român. Puteţi astfel să optaţi ce să faceţi cu aceşti 2% din impozit şi să nu îi lăsaţi pe alţii să facă asta.

Nu trebuie să calculaţi / completaţi suma de 2%, este obligaţia administraţiei financiare.

Depunerea formularului la administraţia financiară de care aparţineţi nu durează decât câteva minute.

La mulţi ani!

Sarbatori de iarna AIJBc

200 de ani de învăţământ pedagogic românesc

200 de ani de învăţământ pedagogic românesc – Bacău, 9 noiembrie 2012

Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de învăţământ pedagogic românesc (în 1812 se înfiinţa Preparandia de la Arad, a doua şcoală de felul ei din Europa) Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Bacău a organizat în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean o serie amplă de manifestări care au cuprins cursul „Specificitatea pedagogiei ca ştiinţă socioumană. Dimensiuni istorice şi axiologice“ – susţinut de prof. univ. dr. Sorin Cristea de la Universitatea din Bucureşti, discursuri ale invitaţilor, lansare de carte „Şcoala activă: paradigmă a educaţiei moderne“, de lector univ. dr. Diana Csorba şi lucrările Adunării generale a asociaţiei.

Puteţi consulta programul detaliat de aici.

Au participat la manifestare peste 100 de membri ai asociaţiei, invitaţi, jurnalişti.

Galerie foto:

[gigya src=”http://www.flickr.com/apps/slideshow/show.swf?v=109615″ width=”490″ flashvars=”offsite=true&lang=en-us&page_show_url=/photos/sfetnicul/sets/72157632354023066/show/&page_show_back_url=/photos/sfetnicul/sets/72157632354023066/&set_id=72157632354023066&jump_to=” allowFullScreen=”true” ]

***

Filmul manifestării:

Imagine: inst. Nicu Strătilă (www.proimagine.ro)

Încă o activitate reuşită

Proiectul Învăţătorii băcăuani pe urmele lui Vasile Alecsandri s-a dovedit un succes, o îmbinare reuşită a plăcutului cu instructivul. Iată imagini de la această activitate a asociaţiei noastre:

[gigya type=”application/x-shockwave-flash” src=”http://www.flickr.com/apps/slideshow/show.swf?v=109615″ allowFullScreen=”true” flashvars=”offsite=true&lang=en-us&page_show_url=%2Fphotos%2Fsfetnicul%2Fsets%2F72157630503025326%2Fshow%2F&page_show_back_url=%2Fphotos%2Fsfetnicul%2Fsets%2F72157630503025326%2F&set_id=72157630503025326&jump_to=” width=”500″ height=”380″]

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe