| L | M | M | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | 3 | 4 | |||
| 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
| 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
| 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
| 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | |
Alătură-te celorlalți 77 de abonați.
Comunitate de idei şi acţiuni
Se spune despre dascăli, pe drept cuvânt, că sunt „oameni de suflet“.
Ei modelează suflete, formează caractere, sunt artişti care interpretează zilnic roluri diverse: prinţi şi vrăjitoare, doctori şi oameni ai legii, părinţi, fraţi mai mari, personaje din toate sferele existenţiale.
Dincolo de „masca“ pe care o interpretează mai bine, sau mai puţin bine, rămân „oamenii de la catedră“, cu o imensă responsabilitate: soarta generaţiei de mâine.
Pentru acest rol i-a pregătit şcoala, dar adevărata pregătire nu poate fi desăvârşită niciodată, acest domeniu fiind în continuă mişcare şi transformare, ca un organism viu.
Cu gândul la cei pe care îi păstoresc, dar şi la propria formare, învaţătorii bacăuani, reuniţi într-o asociaţie profesională, generic intitulată Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Bacău, şi-au făcut timp şi pentru o activitate de formare cuprinsă în proiectul „Modalităţi eficiente de organizare cu profesionalism a timpului liber“.
Realizată în parteneriat cu Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică Moldova, C.C.D. „Grigore Tabacaru“ Bacău şi I.S.J. Bacău, având sprijinul inspectorului de la învăţământul primar Isabela-Elena Adam, preşedintelui asociaţiei, dna prof. Leonte Rodica şi a celorlalţi membri din conducerea asociaţiei, activitatea s-a dovedit a fi un succes real.
Fomatorii de marcă Zaharia Carmen şi Zaharia Ciprian, ne-au antrenat cu subtilă abilitate într-un curs interactiv, al cărui impact pozitiv nu a întârziat să se facă simţit. Util, necesar, dar şi relaxant, cursul derulat într-o atmosferă de poveste în Staţiunea Slănic-Moldova, a dovedit că teoria şi practica fac mereu casă bună, dacă există voinţă şi implicare.
Felicitări iniţiatorilor, organizatorilor şi nu în ultimul rând participanţilor, pentru calitatea şi eficienţa activităţilor. Aşteptăm cu interes şi alte proiecte de formare profesionala de această manieră!
prof. înv. primar Şişca Maria Laura
Şcoala cu Clasele I-VIII „Liviu Rebreanu“ Comăneşti
Mulţumim tuturor celor care au redirecţionat 2% din impozit către Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Bacău în anul trecut. Banii primiţi vor fi folosiţi pentru sprijinirea unor activităţi ale asociaţiei, în folosul membrilor acesteia şi al copiilor din şcolile judeţului.
Vă rugăm să sprijiniţi şi în anul acesta activitatea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău, donând după 1 ianuarie 2012 cei 2% din impozitul pe venit.
Dacă aveţi venituri numai din salariu, descărcaţi şi completaţi cu datele dumneavoastră formularul 230 în format .doc sau în format .pdf.
Dacă aveţi şi altfel de venituri descărcaţi şi completaţi formularul 200.
Depuneţi formularul completat la administraţia financiară de care aparţineţi. Vă mulţumim.
DE REŢINUT:
Banii nu vi se vor reţine din salariu ci vor fi redirijaţi din impozitul pe care vi-l ia statul român. Puteţi astfel să optaţi ce să faceţi cu aceşti 2% din impozit şi să nu îi lăsaţi pe alţii să facă asta.
Nu trebuie să calculaţi / completaţi suma de 2%, este obligaţia administraţiei financiare.
Depunerea formularului la administraţia financiară de care aparţineţi nu durează decât câteva minute.