Adunare generală a AIJBc

Luni, 01.11.2010, ora 12.00, în sala de festivităţi din incinta Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” Bacău are loc Adunarea generală a Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău.

Sunt invitaţi să participe toţi membrii asociţiei. Prezenţa este obligatorie pentru membrii activi, care au şi drept de vot.

Ordinea de zi: prezentarea raportului anual de activitate; prezentarea execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil; prezentarea proiectul programelor de activităţi şi a bugetului de venituri şi cheltuieli a asociaţiei; propuneri de activitate / proiecte pentru anul următor; aprobarea programele de activităţi şi bugetul de venituri şi cheltuieli a asociaţiei; achitarea cotizaţiei pentru anul următor (25 lei / membru); alegerea membrilor comisiilor asociaţiilor, conform STATUTULUI; discuţii diverse.

Colegii care sunt membri activi şi din motive întemeiate nu pot ajunge, pot delega un alt membru – rudă până la gradul IV inclusiv, pe care îl autorizează cu o împuternicire ce va fi înaintată Consiliului director a Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău. Consiliul director va verifica autenticitatea împuternicirii şi va aproba temeinicia acesteia. Nu se poate vota cu împuternicire.

Citește mai mult din acest articol

Bara de instrumente AGIRo

Prin AGIRo toolbar 2.3, Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România oferă noi instrumente şi facilităţi:

1. Un radio cu 15 posturi din România şi Moldova. Acesta poate fi ascultat în timp ce lucraţi la calculator.

2. Link-uri către 7 posturi TV din România şi Moldova, care transmit online.

3. Link către scanare antivirus cu Bitdefender.

4. Link-uri către principalele site-uri care oferă gratuit suportul tehnic pentru crearea de pagini web (site-uri, bloguri, forumuri) personale, ale claselor, şcolilor sau asociaţiilor dumneavoastră.

Vă reamintim că AGIRo toolbar oferea deja link-urile către site-urile AGIRo, ale instituţiilor de stat din România şi Moldova, către ISJ-uri şi CCD-uri, către sindicate, precum şi instrumentul care vă înştiinţa de sosirea unui e-mail nou.

Aflaţi mai multe despre AGIRo toolbar 2.3 din documentul ataşat.

Instalaţi AGIRo toolbar 2.3 dând clic aici.

Ministrul Educaţiei vine la Congresul Învăţătorilor

Conform ultimelor comunicate de la AGIRo, Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei din România, va fi prezent la Congresul Învăţătorilor de la Constanţa.

Iată Programul Congresului.

Participarea la Congresul Învăţătorilor

Joi, 26.08.2010, o delegaţie de 31 cadre didactice (învăţători, educatoare, profesori) şi inspectorii de la învăţământul primar din judeţul Bacău în frunte cu preşedinta Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău se îndreaptă spre Constanţa, unde vor participa la Al XXXI-lea Congres al AGIRo şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare în perioada 27 – 31 august 2010.

Citiţi lista participanţilor din judeţul Bacău în documentul ataşat.

Congresul de anul acesta are următoarele obiective:

1. organizarea sucursalelor din judeţele care nu au asociaţie cu personalitate juridică (în special dintre cei care vor veni din aceste judeţe se va alege la congres conducerea sucursalei – doar cu acceptul celor prezenţi va putea fi ales cineva care nu participă direct). Vom da consultaţii privind înregistrarea asociaţiilor cu personalitate juridică şi în judeţele / sectoarele unde avem doar sucursale;

2. să facem funcţionale departamentele AGIRo încât:

– să edităm lunar o publicaţie electronică şi trimestrial una tipărită;

– să realizăm constant şi cu frecvenţă (semestrială, trimestrială) proiecte / manifestări internaţionale, naţionale, regionale şi judeţene;

– să punem la cale concursuri şcolare internaţionale / naţionale / regionale / judeţene gratuite;

– să iniţiem / asigurăm programe de dezvoltare profesională pentru cadre didactice,

– să creştem vizibilitatea asociaţiilor noastre şi să le câştigăm rolul de ,,parteneri sociali” şi la nivel judeţean în relaţia cu ISJ-urile şi administraţia publică (în conformitate cu legislaţia);

3. nu vor lipsi la congres conferinţe ale specialiştilor în ştiinţele educaţiei (cu adeverinţe care să ateste participarea la aceste cursuri);

4. din fiecare asociaţie / sucursală să poată lua cuvântul în plen cel puţin 2 persoane (nelimitat pe departamente şi secţiuni);

5. prezentarea şi discutarea demersurilor făcute şi de făcut pentru eliminarea discriminărilor privind încadrarea. Probleme legate de legislaţie.

Pe lângă aceste obiective, reprezentanţii judeţelor merg cu întrebări şi propuneri pentru MECTS.

Recent, AGIRo a dat publicităţii un comunicat de presă din care am extras următoarele:

Deschiderea lucrărilor congresului va avea loc la Teatrul Oleg Danovski din Constanţa în 28 august ora 10, în celelalte zile congresul desfăşurându-se în Eforie Sud cu sprijinul determinant al Asociaţiei Învăţătorilor şi Institutorilor Constănţeni, al ISJ Constanţa, al CCD Constanţa, al universităţilor constănţene, al autorităţilor locale, beneficiind de facilităţi importante făcute de hotelurile Măgura şi Bistriţa şi de generozitatea hotelului Vega din Mamaia.

Ministrul Educaţiei Republicii Moldova Leonid Bujor a acceptat invitaţia de a participa la Al XXXI-lea Congres al AGIRo şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare în perioada 27 -3 1 august 2010 – congres aniversar fiindcă în urmă cu exact 100 de ani tot la Constanţa avea loc congresul AGIRo din 1910 – şi a desemnat delegaţia oficială în fruntea căreia va veni la congres. Este o onoare deosebită pentru noi să avem ca oaspeţi mai tot staff-ul conducerii învăţământului de la Chişinău (pe lângă ministru vor fi prezenţi viceminiştri, directori de departamente, directorul Întreprinderii de Stat Mold-Didactica, directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, directorul Direcţiei de Învăţământ al Municipiului Chişinău, inspectori şcolari etc.). Acestora li se vor adăuga încă aproape 50 de cadre didactice din R. Moldova şi încă pe atâtea din alte 10 comunităţi româneşti de peste hotare. Domnul Ministru Bujor a reprogramat alte acţiuni şi chiar congresul cadrelor didactice din R. Moldova care ar fi urmat să se desfăşoare în aceeaşi perioadă. Îi mulţumim şi aceasta ne obligă să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor.

Începând de la primul congres din 1898 la aceste manifestări au luat parte totdeauna ministrul în funcţie şi toţi foştii miniştri ai educaţiei în viaţă, personalităţi precum Iorga, Mehedinţi, Preşedintele Academiei. Deseori lua parte şi şeful statului (anul trecut Preşedintele Băsescu a participat la eveniment şi sperăm să fie prezent şi în acest an), iar într-un Mesaj al Tronului către un fost congres al nostru, Suveranul scria ,,dacă soarta nu m-ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost învăţător…”

Ne-am bucurat că Doamna Ministru Ecaterina Andronescu a confirmat că va fi prezentă şi că Domnul Ministru Mihail Hărdău ne-a încurajat printr-un mesaj că va face tot ce îi stă în putere la comisia senatorială să elimine actualele discriminări privind încadrarea la ciclul primar şi preşcolar şi că trebuie să fim mai persuasivi în îndreptăţitele noastre solicitări.

S-au înscris până acum aproape 1000 de învăţători, educatoare, profesori, profesori universitari, furnizori de material didactic, carte şcolară, soft educaţional, formare profesională.

Congresul va fi sprijinit ca şi la alte ediţii şi de Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi în plus îşi dă concursul în a reuşi să îl avem ca oaspete la congres cu un concert pe Maestrul Tudor Gheorghe. Aceasta cu atât mai mult cu cât AGIRo vrea să sărbătorească în acest an la sfârşit de august pentru prima dată în şi România Ziua ,,Limba noastră cea română” zi pentru care suntem siguri că se vor găsi parlamentari care printr-o iniţiativă legislativă să facă să fie oficială în ţara noastră la aceeaşi dată la care se sărbătoreşte în Republica Moldova: 31 august.

Prof. înv. primar Rodica LEONTE,

preşedinta Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău

Creează-ți propriul site web, gratuit pe WordPress.com.Creează-ți propriul site web.
Începe cu gratuit