5 IUNIE – ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI

Ziua Învăţătorului celebrată pe data de 5 iunie a fost o zi dedicată nouă, celor care,  după  un an şcolar încununat cu realizări profesionale şi multă muncă, am reuşit  să ne deconectăm pentru  câteva ore şi să păşim pe urmele părintelui Arsenie Boca, cu pace şi voie bună în suflete.
Excursia iniţiată de conducerea Ascociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău, la care au participat o parte din colegii învăţători,  a fost una spirituală, de suflet, în care ne-am regăsit pe noi, am meditat la tot ceea ce am realizat  şi ne-am încărcat pozitiv pentru viitoarele iniţiative şi proiecte profesionale şi personale.  Astfel, am poposit la Prima Şcoală Românească, din Braşov, unde, am stat în vechile bănci ale învăţătorului Anton Pann, după care am vizitat Castelul Bran şi împrejurimile. Ziua de 5 iunie s-a încheiat cu o binemeritată cină festivă, dedicată cadrelor didactice. În ziua următoare,  mulţi dintre noi am rămas plăcut surpinşi de frumuseţea Peşterii Scărişoara, care adăposteşte cel mai mare gheţar din ţară. Vizitarea Cetăţii Alba-Iulia,  punct istoric restaurat, a completat ziua a II-a a excursiei, frumos petrecută, în inima Ardealului.
Duminica, zi sfântă, am petrecut-o în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop. Am vizitat apoi Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi Biserica din Chichiş, judeţul Covasna, unde am fost întâmpinaţi cu căldură de localnici, mândri păstrători ai icoanei Maicii Domnului, pictată de părintele Arsenie Boca.
La mulţi ani tuturor învăţătorilor şi vă dorim să aveţi parte de o vacanţă binecuvântată şi binemeritată!
                                                                                               prof. înv. primar Adriana Dima
                                                                                        Colegiul Naţional ,,Ferdinand I Bacău
***
***

Împreună suntem mai puternici!

Mulţumim tuturor celor care au redirecţionat 2% din impozit către Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Bacău în anul trecut. Banii primiţi vor fi folosiţi pentru sprijinirea unor activităţi ale asociaţiei, în folosul membrilor acesteia şi al copiilor din şcolile judeţului.

Vă rugăm să sprijiniţi şi în anul acesta activitatea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău, donând după 1 ianuarie 2015 cei 2% din impozitul pe venit.

Dacă aveţi venituri numai din salariu, descărcaţi şi completaţi cu datele dumneavoastră formularul 230 în format .doc sau în format .pdfGăsiți aici instrucțiuni suplimentare.

Dacă aveţi şi altfel de venituri descărcaţi şi completaţi formularul 200.

Depuneţi formularul completat la administraţia financiară de care aparţineţi. Vă mulţumim.

DE REŢINUT:

Banii nu vi se vor reţine din salariu, ci vor fi redirijaţi din impozitul pe care vi-l ia statul român. Puteţi astfel să optaţi ce să faceţi cu aceşti 2% din impozit şi să nu îi lăsaţi pe alţii să facă asta.

Nu trebuie să calculaţi / completaţi suma de 2%, este obligaţia administraţiei financiare.

Depunerea formularului la administraţia financiară de care aparţineţi nu durează decât câteva minute.

Rezumatul activităţii „Învățătorul – tradiție și continuitate. Centenarul Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău” – 7 noiembrie 2014

Centenarul asociației în imagini și ecouri

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe